ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 20 decembrie 2013

Cum faci faţă singurătăţii


20 decembrie 2013 | Elena Diaconu



Aţi împărţit, până acum, şi bune şi rele, dar la un moment dat drumurile voastre s-au separat. Fie că tu ai decis să fie aşa sau destinul a ales pentru voi, e important să crezi că orice obstacol poate fi depăşit cu voinţă şi curaj.
Nu-i uşor să treci prin viaţă singură, dar nici imposibil, mai ales când sunt puse într-o astfel de situaţie femei ambiţioase şi luptătoare. Le-am provocat pe câteva dintre cititoarele noastre să ne spună ce presupune viaţa pe cont propriu şi ce le-a ajutat să treacă peste greutăţi.
Maria Mărgean, 42 de ani, Slobozia: „Îmi doresc să fiu sănătoasă şi să am putere de muncă“

Singurătatea e grea, mai ales când ai multe greutăţi de înfruntat. Maria Mărgean este văduvă şi mamă a trei copii, dar cu toate astea a luptat mereu pentru a le asigura celor mici strictul necesar.
„Soţul meu a decedat în 2006, cu o lună înainte de a se naşte cel de-al treilea copil“.

„Nu mi-a fost deloc uşor, dar am mers mai departe pentru copiii mei“, declară ea. Acum locuieşte într-un cămin social pentru că, după moartea soţului, a fost alungată de cei doi cumnaţi din casă. Viaţa a fost nedreaptă pentru ea, însă ambiţia şi curajul de care a dat dovadă au ajutat-o să facă faţă provocărilor de zi cu zi şi să-şi crească armonios copiii.
Tot ce-şi doreşte este să fie sănătoasă, să poată munci pentru a-şi întreţine familia, iar referitor la căsătorie, spune ea, atât timp cât se poate descurca singură, nu îşi doreşte să facă din nou pasul cel mare.
Tinca Ciucă, 53 de ani, Bârlad: „Nu mi-a fost uşor să iau viaţa în piept“

Tinca Ciucă şi-a început de tânără viaţa de soţie, dar fericirea i-a fost umbrită când soţul ei a murit. De 19 ani, ea ţine loc de mamă şi de tată pentru patru fete şi un băiat
„M-am măritat la vârsta de 20 de ani, iar la 34 de ani eram o văduvă cu cinci copii. Uşor nu mi-a fost să iau viaţa în piept, dar nu m-am gândit niciun moment să mă recăsătoresc, pentru că am crezut că nu pot găsi pe cineva care să vrea să fie şi tată pentru copiii mei“, povesteşte doamna Tinca.
Aşadar, a învăţat şi lucruri pe care în mod normal le-ar face un bărbat – să schimbe o priză, să repare un scaun, să schimbe un bec –, dar în acelaşi timp şi-a îndeplinit cu succes rolul de mamă. Sacrificiul nu a fost atât de mare, spune ea, fiindcă acum este cea mai fericită mamă şi bunică. „Sunt mândră de copiii mei pentru că s-au realizat şi mă bucur din plin de cei patru nepoţi, cărora încerc să le dau aceeaşi educaţie pe care le-am oferit-o şi părinţilor lor“, încheie cititoarea.
Elena Alecu, 60 de ani, Câmpina: „Am vrut să-i dovedesc că pot merge mai departe fără el“

Nu-i uşor să faci faţă singurătăţii, mai ales când faci tot posibilul ca lucrurile să meargă în direcţia bună. Dar pentru Elena Alecu, viaţa merge mai departe după două separări șşi un divorţ, dintre care doar ultimul a fost oficial, pentru că ea pur şi simplu nu voia să accepte ceea ce i se întâmplă.
„E foarte dificil să laşi la o parte 36 de ani de căsnicie şi să-l auzi pe cel de lângă tine spunând că nu-i mai pasă şi că vrea să şteargă totul cu buretele. Pur şi simplu, rămâi împietrit“, povesteşte ea.
După ce a depăşit momentul, Elena a privit lumea cu alţi ochi. S-a ambiţionat şi a luptat pentru a le dovedi celor din jur,  cu precădere fostului soţ, că poate să meargă mai departe, fără susţinerea lui sau a altui bărbat. „Am avut ocazia de a-mi reface viaţa alături de un om extraordinar şi amândoi meritam să fim fericiţi. Însă am în preajmă persoane dragi care au nevoie de mine, aşa că nu am putut să plec departe de ele“, conchide doamna Elena.
http://www.clickpentrufemei.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu