ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

miercuri, 4 septembrie 2013

Cancerul, bolile de inimă şi diabetul diagnosticate cu ajutorul unui simplu test de salivă

Cercetătorii au descoperit o metodă revoluţionară cu ajutorul căreia pot depista din timp bolile de inimă şi cancerul.
În mai puţin de 10 ani, vom putea descoperi dacă suferim de cancer sau alte boli care pun viaţa în pericol printr-un test simplu şi necostitsitor de salivă.
,,Un diagnostic precoce aduce beneficii atât pacientului cât şi sistemului medical. În locul vizitei la medic, pacienţii vor putea să trimită un test de salivă la analize. Dacă testul arată semne de boală, pacientul va fi chemat la control” spune profesorul Bjorn Klinge de la Universitatea Malmo, Suedia.
Folosind aceste mostre de salivă necostisitoare, pacienţii vor fi scutiţi de cheltuielile pe care le implică testele folosite în prezent pentru detectarea acestor afecţiuni cronice.


Experţii cred că această tehnică ar putea fi folosită în următorii 5-10 ani, când tehnologia va fi mai exactă în depistarea diferitelor afecţiuni cu caracteristici similare.
,,În prezent testele de salivă se folosesc pentru a afla dacă pacientul are o boală inflamatorie, însă nu poate indica exact organul bolnav. Mai durează încă 5-10 ani până cand vom atinge acel nivel de exactitate”, a mai adăugat prof. Klinge.
http://www.doctorulzilei.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu