ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

vineri, 30 august 2013


  Super-alimentele, intre mit si adevar
 Super-alimentele, intre mit si adevar Auzim deseori de superalimente si beneficiile pe care le aduc sanatatii. De cele mai multe ori, insa, termenul este folosit doar in scop comercial, iar vindecarile miraculoase raman pure fantezii.

Punand sub lupa zece astfel de alimente, NHS Choice explica de unde a aparut termenul de super-aliment, care a inceput sa atraga tot mai multi adepti.

In primul rand, termenul de "super-aliment" nu are o definitie oficiala, iar Uniunea Europeana a interzis folosirea acestuia pe ambalaj. Acest lucru nu i-a oprit insa pe unii producatori sa isi prezinte brandul propriu ca fiind unul cu beneficii majore asupra sanatatii umane.

De unde aceasta tendinta?
Aceasta tendinta de a hiperboliza calitatile unui aliment exploateaza faptul ca stilul de viata sanatos, inclusiv dieta, reduc riscul de boli cronice, cum ar fi afectiunile cardiace, accidentul vascular cerebral si cancerul.

Industria alimentara vrea sa ne convinga ca, optand pentru unele alimente, putem incetini procesul de imbatranire, inlatura depresia si creste capacitatea fizica si intelectuala a organismului. La randul nostru, am vrea sa credem ca putem indeparta boala doar mancand un fruct sau o leguma bogata in antioxidanti.

In realitate, cercetarile cu privire la beneficiile anumitor substante se realizeaza pe concentratii care se regasesc in suplimentele alimentare si nu in legumele si fructele aflate in starea lor naturala.

Sa luam cazul usturoiului, aliment care contine un nutrient important, cu rol in reducerea tensiunii arteriale. Pentru a atinge doza utilizata in cercetarea de laborator, un om ar trebui sa consume aproximativ 28 de catei intr-o singura zi, ceea ce este aproape imposibil.

In general, atunci cand se vorbeste de super-alimente, se face referire la produse bogate in antioxidanti (beta-caroten, vitamina A, E, C, flavonoizi, seleniu) si omega 3 - acizi grasi.

Antioxidantii sunt substante care protejeaza de efectele daunatoare ale radicalilor liberi, agenti chimici produsi in mod natural in fiecare celula vie, care, in exces, conduc la imbatranirea prematura a celulelor.
Cu toate acestea, dovezi cu privire la beneficiile pentru sanatate ale antioxidantilor sunt departe de a fi concludente, in timp ce unele suplimente alimentare sunt considerate chiar daunatoare.

Dieta, nu un cumul de alimente individuale, ci un tot echilibrat
Dieta joaca un rol important in sanatatea noastra, dar exista ingrijorarea ca accentul pus pe produsele alimentare individuale ar putea incuraja o alimentatie nesanatoasa.

De asemenea, se cunoaste si tendinta ca oamenii sa creada, eronat, ca pot anula daunele unei diete nesanatoase doar consumand un asa-zis super-aliment. Intrand in acest cerc vicios, ei continua sa faca alegeri nepotrivite si sa mareasca riscul de imbolnavire pe termen lung.

Tocmai de aceea, nutritionistii evita termenul de super-aliment si prefera sa vorbeasca despre super-diete, unde accentul se pune pe alimentatia sanatoasa, echilibrata, bogata in fructe, legume si alimente integrale.

Aproape... super-alimente
Vorbind de un regim alimentar echilibrat si sanatos, exista dovezi ca dieta mediteraneana poate reduce riscul unor boli cronice si creste speranta de viata. Aceasta include multe fructe si legume, ulei de masline si mai putina carne si produse lactate.

Nutritionistii considera ca cele mai importante produse din cadrul fiecarei grupe alimentare, atunci cand provin din surse naturale, pot fi considerate super-alimente, ele fiind necesare ca parte a unei diete echilibrate.

Totusi, pe scara larga, in cazul a zece produse termenul de super-aliment este des intalnit. Dovezile privind beneficiile lor sunt mai mult sau mai putin evidente, moderatia ramanand, pana la urma, cheia unei bune stari de sanatate (afine, goji, ciocolata, peste gras, rodie, ceai verde, broccoli, usturoi, sfecla, iarba de grau).


Autor: Ziare.com
Sursa: www.ziare.com  Vineri, 30 August 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu