ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 10 august 2013

5 alimente care apără inima, pe caniculă | Roşiile previn infarctul de miocard! ARTICOL POSTAT DE: Gabriela Boceanu POSTAT: 09 August 2013, Ora 23:45 (P) Vrei GRATUIT 5 EUR? Intra aici... Din cauza temperaturilor ridicate, sângele se îngroaşă şi inima munceşte din greu ca să-l pompeze către celelalte organe. Dar poţi să-i asiguri un plus de energie, consumând alimente care conţin nutrienţi benefici pentru ea. Dr. Cristina Bălănescu recomandă legumele de sezon şi peştele gras. Mănâncă roşii pe săturate acum, când este sezonul lor: conţin mult licopen, un antioxidant esenţial pentru sănătatea inimii Grija pentru sănătate începe în farfurie - se spune. Şi pe bună dreptate. Ca regulă generală, trebuie să mănânci variat şi echilibrat tot anul. În plus, în funcţie de sezon, mai trebuie să-ţi îmbogăţeşti meniul cu alimentele ce previn problemele de sănătate “atrase” de schimbările de temperatură. Iată ce alimente trebuie să alegem în zilele caniculare: Cartofi Sunt bogaţi în potasiu, un nutrient ce reduce tensiunea arterială. Consumă-i cu încredere, preparaţi sub orice altă formă, mai puţin... prăjiţi! Tomate Licopenul - unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali - e principalul nutrient din compoziţia roşiilor. El este cel care dă culoarea specifică tomatelor şi aduce cele mai multe beneficii pentru sănătate: reduce nivelul colesterolului rău, care altminteri s-ar depune pe vasele de sânge şi le-ar bloca, împiedicând circulaţia sangvină şi favorizând producerea unui infarct miocardic. Morcovi Morcovii conţin din plin caroten, vitamina C, vitamina A şi fibre, nutrienţi care protejează sănătatea aparatului cardiovascular, în ansamblu. Ardei gras Conţine vitamina B6 şi acid folic, foarte importante pentru reducerea nivelului de homocisteină - substanţă asociată cu deteriorarea vaselor de sânge şi cu riscul crescut de atac de inimă. Alege ardei graşi roşii, care conţin licopen (ceva mai puţin decât roşiile, dar suficient pentru a stimula activitatea cardiacă). Peşte Somonul şi rudele lui mai accesibile ca preţ - sardinele, macroul, tonul, heringii - sunt specii de peşte foarte bogate în acizi graşi omega- 3, esenţiali pentru buna funcţionare a inimii (combat ateroscleroza - depunerile de grăsime în artere), aritmia (bătăile neregulate ale cordului) şi ţin sub control trigliceridele (grăsimi din sânge implicate în declanşarea afecţiunilor cardiovasculare, a obezităţii şi a diabetului). Roşiile... galbene - mai puţin indicate Producătorii le laudă, spunând că sunt mai dulci, mai puţin apoase şi mai puţin acide. Dar, tocmai pentru că sunt galbene, aceste roşii conţin mai puţin licopen. Deci, dacă vorbim strict despre sănătatea inimii, roşiile... roşii sunt de preferat. Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/rosiile-previn-infarctul-miocard-5-alimente-apara-inima-canicula-458708.html#ixzz2bYnVb5rH

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu