ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

joi, 18 aprilie 2013

Lucruri mărunte care pot distruge relaţia

17 aprilie 2013 | Sorina Severin



Uneori nu este necesar să apară probleme serioase care să vă pună relaţia în dificultate. Chiar şi banalele neînţelegeri pot declanşa adevărate crize în relaţia voastră. Află cum poţi trece peste ele!
Discută problemele administrative
Se spune că extremităţile se trag, iar de multe ori acelaşi lucru se aplică şi într-o relaţie. Eşti o fire ordonată, îţi place să ştii că fiecare lucru e la locul său, curăţenia fiind lege pentru tine. El este din păcate opusul tău. Această situaţie nu trebuie să creeze motive de ceartă. Este bine să discuţi de la bun început despre modul în care vă veţi administra şi să-i explici cât de importantă este curăţenia pentru tine. Stabiliţi care sunt priorităţile, precum şi o distribuire a sarcinilor. Priveşte lucrurile şi din alt unghi- aceste sarcini necesare sunt un motiv să petreceţi mai mult timp împreună.
Independenţa poate cauza probleme
Dacă ai fost singură pe o perioadă mai lungă de timp, este normal să iei anumite hotărâri fără să te consulţi cu partenerul tău. Totuşi, înainte de a decide ceva este bine măcar să-l informezi de intenţiile tale. O ieşire în oraş cu fetele se poate transforma într-un motiv de ceartă serios dacă îl pui în faţa faptului împlinit. Poate şi el are anumite planuri, iar independenţa ta o să-i dea impresia că-l ignori.
Aniversările nu sunt prioritare
Poate pentru tine este important să sărbătoreşti ziua în care v-aţi întâlnit pentru prima oară sau aniversarea logodnei, dar pentru el este o dată ca oricare alta. Nu este cazul să te superi din cauza asta. În fond el sărbătoreşte iubirea în fiecare zi alături de tine.
Rezervă timp pentru un sărut de bun venit
Eşti obosită şi tot ce-ţi doreşti este să te bagi în pat? O să ajungi şi la momentul acela, dar rezervă un minut în care să-l răsfeţi şi pe el. De acelaşi tratament ar trebui să beneficiezi şi tu atunci când el pleacă înaintea ta dimineaţa, iar prin demonstraţiile tale îl încurajezi şi pe el să facă acelaşi lucru. Aceste semne de afecţiune consolidează relaţia, în timp ce lipsa lor vă va îndepărta. Ţinutul mâinilor sau îmbrăţişările scurte sunt alte gesturi care vă vor apropia.
Evită sarcasmul
Poate pentru tine este o glumă nevinovată, dar el o percepe ca o replică sarcastică. Tonul pe care-l foloseşti îţi poate cauza probleme, aşa că este mai bine să te abţii de la aceste comentarii.
Păstrează anumite detalii doar pentru voi
Chiar trebuie să împărtăşeşti cu prietenii anumite lucruri care vă privesc doar pe voi doi? Este normal să discuţi cu prietenii, dar fii ceva mai zgârcită în ceea ce priveşte detaliile. Nici nu ştii cum anumite povești pot căpăta amploare, iar mai devreme sau mai târziu acestea pot ajunge şi la urechile lui, dar sub o altă formă. Nu-ţi crea singură probleme.
sursa; click

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu