ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Cele mai întâlnite greșeli comise la micul dejun
Cele mai întâlnite greșeli comise la micul dejun Nutriţionistul american Keri Gans a constat că cei mai mulţi dintre noi se simt înfometaţi pentru că aleg un mic dejun greșit, nu pentru că mănâncă dimineaţa. Astfel se produce o impresie greșită între ce credem noi și ce este indicat să consumăm la micul dejun, potrivit   „The Huffington Post“
Keri Gans a semnalat care sunt cele mai frecvente greșeli comise la micul dejun, pe care le-a remarcat la clienţii săi.
Prea puţine proteine
Un castron de cereale cu lapte pare să fie micul dejun preferat de o marte parte din oameni. Alegerea  pare a fi una bună pentru că o cană cu lapte oferă opt grame de protenie,  dar nu de multe ori se întâmplă să sorbim tot laptele, mai ales dacă ni s-au terminat cerealele din bol. Proteinele se digeră mai încet decât glucidele, așa că în cazul în care consumăm o cantitate insuficientă, ni se va face foame.
Dacă nu vrem să ne terminăm laptele care a rămas în bolul de cereale este recomandat să mâncăm un ou fiert tare, pentru a asigura necesarul de proteine.
Prea puţine fibre
Cu cât cerealele de la micul dejun conţin mai mult zahăr, cu atât digerarea va fi mai rapidă, iar senzaţia de foame va apărea mai repede.
Pentru a evita asta ar trebui să consumăm mai multe fibre. Regula pentru un mic dejun complet, recomandată de Keri, este să consumăm cel puţin cinci grame de fibre, iar cantitatea acestora să o depășească mereu pe cea de zahăr.
Seminţele de in reprezintă cele mai bun supliment de fibre.
Fără grăsimi
Dacă o masă nu conţine grăsimi, atunci cu siguranţă ni se va face foame după o oră. Iaurtul care nu conţine grăsimi, dar este bogat în cereale și fructe de pădure, ar trebui înlocuit cu unul cu 2% grăsime. Ori îi puteam adăuga nuci pentru a întârzia senzaţia de foame.
Hrană insuficientă
Deși un fruct este bogat în fibre, vitamine și minerale, acesta nu este de ajuns pentru micul dejun, mai ales dacă acesta este mâncat pe fugă, eventual în drum spre serviciu. Dar dacă stăm liniștiţi la masă și consumăm în jur de 300 – 400 de calorii, ne vom simţi mult mai mulţumiţi, iar aceste calorii nu ne afectează, deoarece până la ora prânzului nici nu vor mai exista, susţine nutriţionista din New York.
Prea târziu
Specialiștii recomandă ca prima masă din zi să fie consumată la cel mult o oră de la trezire. Cu cât așteptăm mai mult să mâncăm, cu atât ne va fi mai foame și va fi mai greu să ne satisfacem senzaţia de foame.
Unul dintre principalele scopuri ale micului dejun îl reprezintă asigurarea energiei necesare, după timpul lung scurs de la ultimă masă. Dacă micul dejun este consumat în apropiere de orele prânzului, atunci acesta nu își mai face treaba eficient.
Pentru a fi mulţumiţi în totalitate de alimentaţia noastră, trebuie să stăm cât mai departe de aceste greșeli, dar nu trebuie să scăpăm din vedere că orice mic dejun este mai bun decât niciunul.

Autor: adevarul.ro
Sursa: adevarul.ro  Joi, 11 Aprilie 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu