ultima postare pusa pe blog enciclopedid 3

luni, 30 iulie 2012

De câte analize beneficiază bolnavii cronic?

 De câte analize beneficiază bolnavii cronic?
De câte analize beneficiază bolnavii cronic?
Știai că persoanele cu afecţiuni cronice pot beneficia lunar de un număr limitat de medicamente compensate? În schimb, nu au limită la analizele medicale. Mai multe despre drepturile bolnavilor cronic, în cele ce urmează.
În lege nu este stipulat numărul analizelor medicale pe care un bolnav cronic le poate face lunar.
Este menţionat însă tipul analizelor pe care le poate face o persoană cu o boală cronică având recomandare de la medicul de familie, de la medicul specialist ori prin programele naţionale de sănătate (cum este cel de diabet).
„Medicul curant este cel care apreciază de câte analize și investigaţii are nevoie pacientul.
Unii pacienţi pot face și 10 seturi de analize pe an, dacă medicul consideră că sunt necesare”, explică medicul de familie Călin Ciubotaru.
O singură consultaţie gratuită
Pacienţii cu boli cronice asiguraţi prin sistemul de sănătate de stat pot beneficia lunar de pe lista A, a medicamentelor compensate 90%, de maximum 4 medicamente.
De pe lista medicamentelor compensate 50%, pot primi doar 3 medicamente pe lună.
Listele medicamentelor compensate pot fi consultate pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
„Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează o singură consultaţie pe bolile cronice.
Potrivit noilor reglementări, dacă a fost o dată la medic pentru o problemă, pacientul ar trebui să plătească următoarea vizită”, mai spune medicul.
Pacienţii pot afla mai multe informaţii de la medicul de familie.
INFO: În România există 3,5 milioane de bolnavi cronic.

Autor: Click Sanatate
Sursa: www.clicksanatate.ro  Luni, 30 Iulie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu